Tipa cu pomii înfloriți

 Ușa se închidea încet, de fiecare dată. Ușor, ușor... pentru că nu voia să se închidă. Se închidea cu dorința de a mai fi deschisă. Iar azi s-a izbit, s-a închis cu putere, și nimeni nu s-a mai uitat înapoi. S-a închis cu putere, azi, pentru că nu mai era nimic de pierdut. Pentru că nu mai era nimic de zdro bit. Pentru că nu se mai putea zdrobi iubirea la ușă.

 Credeam c-aveai privirea doar pentru mine   Ș i ochi căprui ce nu vor mai apune  Credeam că-mi vei ș opti apoi  Că mă iube ș ti, că suntem doar noi doi   Credeam că timpul nu-i du ș man hain   Că ne va ajuta cu-al nost’ destin   Credeam că-nstrainarea-i departe   Ș i visam speran ț e de ș arte     Ș i mai apoi, când tu te-ai depărtat  A venit noaptea, ș i ochii-au plecat   Ș i-am rămas eu, doar eu ș i cu mine   Ș i acel miros, dulce de " tine "                                     Str ă ine!    

Mi te-a furat timpul, iar nopțile albe, acum, sunt negre de dor   Îmi pun CD-ul preferat să cânte, prefăcându-mă că sunt, tot eu, cea de atunci. Adevararul e că... nici versurile nu mi le mai amintesc. Și le știam pe toate. Poate că nici ceea ce simt nu mai e ceea ce simțeam atunci. Cred că acum în suflet nu mai e decât dor ... și cam atât. Doar dor. Și poate niște ochi căprui ce-mi amintesc de nopți albe pline de povești colorate.   Și nici nu știu dacă mi-e dor de tine, poate mi-e dor doar de acea fetiță care obișnuiam să fiu.  " Cand esti langa mine, timpul sta in loc,     Infinitul astazi mi se pare mic... "

  Dintotdeauna m-am legat de aceste două cuvinte. " Niciodată ". " Întotdeauna". Poate pentru că nu există nimic între ele,  î nafar ă de  vid.  Poate pentru că dintotdeauna am știut că, ori nu  există    nimic, ori trebuie să existe totul.   Parcă toamna mi-a vorbit dintotdeauna despre tine. Parcă toamna mi te-a descris minuțios, povestindu-mi mereu despre felul tău de a desface o portocală. Poate soarele aștepta să deschid ochii și să-i ridic în sus, pentru că mă uitasem prea mult timp la un negru ce părea, pe atunci, că nu se mai sfârșește. Sau poate era un albastru, pentru că... dacă ar fi fost negru, ar fi rămas negru.   Dintotdeauna am știut că niciodată nu voi mai trăi acea clipă. Realizam asta, iar asta durea mai tare decât m-ar fi durut amintirea clipei. Mă durea, pentru că vedeam ceasul ticăind, iar eu știam că nu poate adormi niciodată. Știam că nu se odihnește niciodată, dar nu de el îmi era mie milă. Ci de mine.   ...

 A venit vara în sfârșit. A venit vara, și-a trecut anul de școală. Și noi ne-am schimbat, pentru că timpul a trecut, iar oamenii se schimbă . Și soarele e același cu cel de anii trecuți, el știe vrute și nevrute, el ne știe toate iubirile și îndrăgostirile , el știe fericirile și lacrimile de bucurie. Și mai e și ploaia care ne curăță mereu sufletul de crengile putrezite...   Astăzi, pentru c-a venit vara, pentru c-a venit vacanța, pentru că în sfârșit putem dormi cât vrem și avem timp pentru a face lucrurile ce ne fac mândri că trăim, am fost în parc și am făcut poze. Când mergeam spre parc, am dat peste o tufita de trandafiri roz, pe care i-am pozat.   Haideți să ne bucurăm de vacanță, să ne bucurăm de vară. Niciodată nu va mai fi vara anului 2014, să o facem să fie diferită... să putem vorbi peste douăzeci de ani despre " vara anului 2014". Să facem în fiecare zi lucruri ce ne fac sufletul să zâmbească. Orice ne face fericiți, trebuie făc...

     Dacă o iube ș ti, iube ș te-o. Iube ș te-o acum, ori nu o mai iubi niciodată. Nu o iubi prea târziu, pentru că ea se va ofili până când te vei hotărî tu s-o iube ș ti. Probabil că nu va a ș tepta să se usuce de tot, oricât de mult ai însemna pentru ea. Va pleca să caute iubire. Ea e femeia aceea prea frumoasă . Ea e femeia care va face poezie din via ț a ta. Ea e femeia care te va trezi la trei diminea ț a pentru a- ț i arăta cât de strălucitoare sunt stelele. Ea e femeia care, pentru tine, ar renun ț ă la frumuse ț e. Ea e femeia care va plânge în fa ț a ta de mii de ori, dar căreia niciodată nu-i va fi ru ș ine pentru c-a făcut-o. Ea e femeia copilăroasă care râde atât de tare, încât nu i se mai văd nici ochii. Ea e femeia care plânge ș i râde din tot sufletul ei, care se supără ș i se bucură cu toată inima, care iube ș te cu tot ce are. Ea e femeia care ar sacrifica totul pentru «  o oră de iubire ». E femeia care nu- ț i cere nimic… înafară de iu...

 Cum poate cineva pentru care odată ai însemnat atât de mult, să plece cu primul tren? Dar în timp ce pleacă, să-ți promită...  să-ți promită că se va întoarce, când, de fapt, știe clar că nu o va face? Doar dacă nu ai însemnat niciodată pentru el, atât cât a pretins... da, doar atunci, nu-i așa ? foto: Se Ruth Photography

  Cineva spunea, odată, că dezamăgirile ne fac să iubim mai puțin. Ba nu. Nimic în lumea asta nu ne poate face să iubim mai puțin o persoană, sau să nu o mai iubim deloc. Iubirea nu trece, iubirea nu moare, iubirea nu se micșorează. Iubirea doar crește. Iubirea ține de suflet, și mi-e greu să cred că va putea vreodată cineva să ți-o smulgă din suflet. Pe Ea. Sau să ți-l smulgă pe El din suflet. Ei și-au făcut acolo cămăruța lor, rai sufletesc ce nu va dispărea nici măcar atunci când trupurile lor nu vor mai fi lângă tine. Cămăruțele nu vor putea fi niciodată înlocuite, pentru că ei au fost demiurgii. Chiar dacă persoanele ne vor dezamăgi, ne vor călca sufletul în picioare, își vor bate joc de inima noastră, tot nu-i vom iubi mai puțin.   În schimb... dezamăgirile ne înstrăinează de oameni. Dezamăgirile ne fac să ne înstrăinam. De persoana aceea care era lumea noastră. O iubim, o păstrăm vie în noi pentru totdeauna... dar așa, cum a fost ea înainte ca întunericul să se fi str...

 Doar pentru că toată lumea face un lucru, asta nu înseamnă că acel lucru este și cel corect. De obicei, proștii se cred deștepți. Dacă nu s-ar crede deștepți, nu ar mai fi proști, pentru că ar fi conștienți că sunt proști, deci, nu ar mai fi proști. Așadar, au tupeu. Omul prost e sigur mereu, de tot ce spune, de tot ce e, de tot ce face. Omul inteligent are îndoieli , pentru că e inteligent, pentru că ia în calcul toate variantele. Cel prost vede cum vede și calul, numai în față: o singură variantă, un singur drum.     Este destul de trist, dar trebuie să admitem faptul că majoritatea oamenilor nu este inteligentă. Deci, se strânge un grup de oameni proști care o ia la stânga. Dacă toată lumea a luat-o la stânga, o luăm și noi la stânga, sigur acesta e drumul cel bun. Deși am afirmat mai sus că omul prost e sigur mereu, siguranța lui e influențată de ceea ce îl înconjoară. Dacă toți au luat-o la stânga, o ia și el la stânga pentru că-i sigur că pe-acolo trebuie ...

  Oamenii spun să nu avem așteptări. Și oare poate cineva să nu aibă așteptări, dacă îi pasă? Nu ai așteptări de la oamenii de care nu-ți pasă, dar atunci când acea persoană e punctul tău de sprijin în Univers, ai putea să nu ai așteptări de la ea? Ar fi asta logic? O iubești și înseamnă totul pentru tine, așadar, nu ai putea accepta o dezamăgire. Asta ar însemna că întreg Universul tău să se prăbușească. Deci, avem așteptări. Ne așteptăm ca persoana respectivă să ne iubească, să îi pese.    Și uneori, pare că se întâmplă contrariul. Că nu-i pasă foarte mult de noi. Și acceptăm explicațiile și scuzele. Da, da, le acceptăm, pentru că avem nevoie de ele. ( dacă nu, s-ar destrăma lumea noastră) Dar cum am putea să fim de acord cu ele, când știm că noi am fi făcut altfel? Că noi am fi făcut în așa fel încât nu ar fi fost nevoie ca ființele dragi nouă să sufere.   Nu era imposibil să facă să nu te doară.    Și poate ceea ce doare cel mai tare e faptul că ei n...

  Unul dintre cele mai triste lucruri:   Nu mi-ar fi atât de urât de școală dacă nu ar trebui să mă trezesc la 6:30 dimineață. Mă duc acolo, iar în primele două-trei ore sunt adormită, pentru că e prea de dimineață, mi-e imposibil să mă concentrez la ce vorbește profesoara. Apoi lucrurile încep să devină mai ok, până pe la ultimele două ore când începem să ne gândim că abia așteptăm să mergem acasă, pentru că, ia ghiciiiiti, da, exact, suntem obosiți! Și ajungem acasă unde trebuie să ne facem temele și toate chestiile pentru a doua zi, iar noi suntem foarte, foarte obosiți, suntem secați de energie. De ce trebuie să mă trezesc cu noaptea-n cap, să merg la școală și să nu pot să mă aleg cu nicio informație... și să fiu obosită toată ziua?   Ca să nu mai spun că majoritatea profesorilor nu sunt foarte interesați în a te cunoaște pe tine, în a-ți cunoaște ție interiorul, potentialul și capacitatea de a face lucruri minunate, lor le pasă doar de materia lor. Scopul lor nu...

 Ce fiin ț ă umană s-ar putea bucura vreodată de paradis, dacă nu a gustat din vinul iadului? Cred cu adevărat că nefericirea nefericirii ar fi să ajungi în rai fără ca buzele tale să fi mu ș cat din diavol . Ai ajunge în Paradis ș i nu te-ai mai putea întoarce niciodată, te vei întreba mereu cum ar fi fost dacă  tălpile tale s-ar fi murdărit de cenu ș ă ș i coapsele ț i-ar fi sângerat de durere. Să sim ț i gustul iadului ș i-al sângelui pe buzele tale, să ț i se sfărâme sufletul în bucă ț i de sticlă din cauza durerii, să mori ș i să învii, să te îngroape în durere. L-ai ruga pe Dumnezeu să te alunge din Rai sau să te omoare, pentru că nu învă ț ase ș i ce e fericirea. L-ai ruga ș i ai fi atât de nefericită, încât în fiecare seară te-ai ruga să nu te mai treze ș ti a doua zi. Ș i pentru ce să te treze ș ti ? Pentru a-i asculta pe îngeri cum cântă la harpă ș i pentru a mânca ciocolată ? Omoară- ț i sufletul, omule ! Omoară-l, pentru că nu-i pur ! Sacrifică-l pentru fer...

 Și acum te iubeam cel mai mult,  Ca o dimineață de primăvară,  De martie sau de mai,  În care nici florile nu-mi mai cântau  Iubirea.  Și doar buzele sărutate de prea multe ori,  Îți mai recunoșteau savoarea dulce,  Care uneori pleca și durea.  Dar îmi ridicam mereu privirea spre cer,  Și mă abandonam în brațele tale,  Neștiind dacă mâine sufletul meu va mai fi acolo,  Sau poate că-l vei fura,  Dar mă abandonam oricum,  Chiar și-așa...  Și-ți așteptam sărutarea care uneori,  De dor,  Era mai lungă decât nopțile de vară.

  Până la urmă, via ț a e formată din oamenii care pleacă, din prietenii care ies din vie ț ile noastre. Ș i totu ș i, ei nu pleacă niciodată. Dac-au fost, nu pleacă. Rămân în sufletul nostru. Ș i nu vreau să mă leg de niciun cliseu. pur ș i simplu, ei  rămân acolo, trăiesc în noi ! Ș i chiar dacă abia ne mai salutăm pe holul ș colii, în momentul în care-i vedem, în noi renasc toate emo ț iile pe care le-am sim ț it alături de ei, toate sentimentele… amintirile se trezesc, ne cuprinde dorul- ș i drace, ce mai dor ! -… Chiar dacă au murit cuvintele ș i legăturile dintre noi ( iar uneori încercam să legăm conexiunea, intrăm în vorba ș i conversa ț ia se termină la «  nici eu n-am mai făcut nimic »), de fiecare dată când îi vedem, ne amintim. Ne amintim fiecare cuvânt pe care l-au rostit, fiecare râs ș i zâmbet, fiecare lacrimă pe care-au vărsat-o alături de noi. Ne amintim conversa ț iile noastre lungi în care vorbeam de la sufletele oamenilor până la cu ce să ne ...

Suntem supăra ț i. Mereu suntem supăra ț i, plictisi ț i, nemotiva ț i. Dar deja ne-am obi ș nuit cu asta, e ceva normal pentru noi, e normal să n-avem fericire, să n-avem zâmbete. E normal, pentru că nu suntem singurii neferici ț i din lume, a ș adar, poate via ț a într-adevăr e făcută pentru a ne pedepsi. Pentru a ne pedepsi din cauză că Eva a mu ș cat din măr, sau pur ș i simplu pentru că Dumnezeu- sau altcineva- să- ș i bată joc de noi trecându-ne prin probleme ș i nefericire.   Suntem supăra ț i că via ț a noastră e tristă, nefericită, dar suntem pasivi. Nu facem niciodată nimic pentru a înlătura starea asta, sentimentele astea negative, ș i totu ș i, vrem ca ele să dispară, să se dizolve într-o groapă în care- de mult- ne-am aruncat copilăria care acum, pare frumoasă ș i fericită- de fapt, ș tim că n-a fost a ș a, că am plâns mult ș i că au fost ș i momente în care ne gândeam că vrem să cre ș tem mari pentru a putea fi ferici ț i-.   Ceea ce noi nu în ț elegem es...

  Lucrurile pur și simplu nu mai merg. De ce să tragem de ele, iar peste douăzeci de ani să ne amintim cum ne-am străduit noi din greu să facem ca lucrurile să meargă ? Nu e mai bine să punem punct atunci când frumosul s-a terminat, când zânele și-au pierdut puterile magice și tot praful de zâne - care odată credeam că e infinit - s-a dus pe apa sâmbetei ? Nu mai bine ne amintim de povestea cu zâne, așa cum a fost ea, frumoasă și scurtă, dar atât cât a trebuit să fie...?   De ce să tragem de lucruri, de ce să le lungim ? Frumosul s-a terminat... să acceptăm că a fost frumos atât cât a fost, că soarele a apus, dar mâine va răsări- un altul, poate- care ne va însenina ziua. Sunt mai multe zile! Să ne bucurăm de fiecare Soare, de fiecare OM, de fiecare lucru... să ne bucurăm, iar atunci când s-a terminat, ei bine, să lăsăm să se sfârșească. Și doare, doare al naibii de tare să-ți lași Soarele să apună !!! Dar dacă nu-l lași să apună, va muri, de tot.lasă-l să apună așa frumos...

  Nu sunt supărată pentru c-o iubește pe ea. Nu, nu... s-o iubească! Să fie fericit! Voi fi fericită... dacă îl voi ști acolo, bine, chiar și cu ea... chiar și cu o alta, care... care ar fi trebuit, poate, să fiu eu. Dar, cine știe... poate într-o altă viață. Numai că doare, știi... nu doare c-o iubește pe ea. Doare faptul că știu, știu că dacă o iubește pe ea, nu m-a iubit pe mine. Cineva care o poate iubi pe ea... nu m-ar fi putut niciodată iubi pe mine. Niciodată...     

Noi am fost da ț i pe pământul ăsta pentru a fi ferici ț i. Avem datoria de a fi ferici ț i. Trebuie să facem tot ce ne stă în putin ț ă pentru a fi ferici ț i. Nu există «  trebuie » . Nu trebuie să faci absolut nimic din ceea ce tu nu vrei să faci. Nu-i asculta pe oameni. Nu asculta pe nimeni. Ascultă- ț i sufletul tău, iar dacă el nu vrea să facă un lucru pentru că, pur ș i simplu, nu vrea, ei bine, atunci să nu-l faci. De ce l-ai face ? Ț ie nu- ț i aduce fericire, a ș a că, e o pierdere de timp.   Oricum, via ț a e prea scurtă pentru a nu face ceea ce vrem, ceea ce ne face ferici ț i, ceea ce ne face sufletul să înflorească exact ca o primăvară prin martie.    Dacă tu nu vrei să plantezi copăcei, la primăvară nu va avea ce să înflorească ! Nimeni nu va planta copăcei în grădina ta, doar tu po ț i deschide gardul !