trecuse atât de mult timp...
Trecuse atât de mult timp, încât nici măcar nu-mi mai aminteam cum îți sună vocea. Îmi amintesc că apusese soarele, într-o seară de toamnă, iar tu mă fotografiai. Am luat un fir de iarbă și ți l-am făcut brățară. Poate că atunci te-am cerut în căsătorie pentru prima dată. Dar nu în lumea asta. Nu în timpul ăsta. Nu acum. Și mai știu că purtam o bluză mov. De-atunci urăsc movul. Și... mi-e dor de tine. Într-o zi ne vom metamorfoza amândoi în fluturi. Sau poate în gâze de munte. Vom zbura spre Dumnezeu și spre stele. Și-atunci vom fi împreună. Și eterni...
