Tipa cu pomii înfloriți

  Ni se spune să nu mai avem așteptări de la oameni. Pentru că vom fi dezamăgiți.   Problema e la cei care au așteptările? Doar pentru că ei chiar îi cred pe cei care pretind lucruri, asta înseamnă că ei greșesc? E normal să credem ceea ce ni se spune, având în vedere că lucrurile respective ne sunt spuse de niște prieteni. E normal să avem încredere în prieteni. E normal să îi iubim. E normal să facem orice pentru ei ( îi iubim!). Și e normal să ne așteptăm ca și ei să facă același lucru pentru noi.( au spus că ne iubesc! )   Doar pentru că trăim într-o societate în care oamenii sunt răi, egoiști, prefăcuți... nu înseamnă că cei care încă se așteaptă la bunătate și la sinceritate ( pentru că asta oferă la rândul lor)  greșesc.   Dacă tu te prefaci că ești prieten cu mine, că mă iubești și eu te cred, cum îmi poate spune cineva să nu am așteptări de la tine?( așteptări ca de la un prieten :  să nu mă minți, să nu te prefaci, să nu îmi ascunzi l...

  Să accepți o relație superficială de orice fel ar fi ea... e ca și cum ai avea doar o carcasă de telefon și te-ai preface că îi un telefon funcționabil.   Telefonul ăsta nu merge. E doar carcasa. Îți pierzi timpul prefăcându-te că vorbești la el, că tastezi, că asculți muzică la căști. Îți pierzi atât de mult timp cu această carcasă... dar e doar o carcasă.   Nu există prietenie superficială. Nu există relații superficiale. Ele ori sunt, ori nu sunt.  "Suntem prietene, adică mai ieșim așa uneori în oraș..."  "Mda, am auzit că tot spune chestii aiurea despre mine, dar încă suntem prietene..."  "Mi-a făcut mai multe faze nașpa, dar na... e tot prietena mea."  PRIETENÍE, prietenii, s. f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente.   Până la urmă, degeaba avem noi mult de dat, dacă găleata în care turnăm e spartă. Doar ...

 Suntem mici. Abia așteptăm să creștem mari. Mergem la școală 12 ani. Apoi mergem la facultate. Ne mutăm cu prietena. Ne angajăm pentru că nu prea avem bani. Pierdem timpul lucrând. Timp cu cei dragi nu mai petrecem. Credem că, dacă vom avea mai mulți bani, vom fi mai fericiți. Suntem prinși din ce în ce mai tare în fuga asta după bani, în cercul ăsta vicios. Cu cât facem mai mulți bani, cu atât cheluim mai mulți. Nu mai avem timp de nimeni. Suntem obosiți. Le cumpărăm celor dragi obiecte scumpe. Îi cumpărăm iubitei buchete de flori pe care dăm o grămadă de bani. Des. Ajungem seara acasă, ea doarme. Nu mai plecăm în vacanțe. Nu mai avem timpul nostru. Într-o zi, ne întoarcem de la serviciu cu un buchet de flori, mare, pentru ea. A plecat. O iubim. Nu înțelegem de ce a plecat. E adevărat, uneori seara când veneam de la serviciu, o găseam cu lacrimi în ochi. Spunea că banii au fost creați de diavol pentru a ne distrage atenția de la viață. De la iubire, de la Dumnezeu, de la prieteni...