Mijlocul devenise scop

 Suntem mici. Abia așteptăm să creștem mari. Mergem la școală 12 ani. Apoi mergem la facultate. Ne mutăm cu prietena. Ne angajăm pentru că nu prea avem bani. Pierdem timpul lucrând. Timp cu cei dragi nu mai petrecem. Credem că, dacă vom avea mai mulți bani, vom fi mai fericiți. Suntem prinși din ce în ce mai tare în fuga asta după bani, în cercul ăsta vicios. Cu cât facem mai mulți bani, cu atât cheluim mai mulți. Nu mai avem timp de nimeni. Suntem obosiți. Le cumpărăm celor dragi obiecte scumpe. Îi cumpărăm iubitei buchete de flori pe care dăm o grămadă de bani. Des. Ajungem seara acasă, ea doarme. Nu mai plecăm în vacanțe. Nu mai avem timpul nostru. Într-o zi, ne întoarcem de la serviciu cu un buchet de flori, mare, pentru ea. A plecat. O iubim. Nu înțelegem de ce a plecat. E adevărat, uneori seara când veneam de la serviciu, o găseam cu lacrimi în ochi. Spunea că banii au fost creați de diavol pentru a ne distrage atenția de la viață. De la iubire, de la Dumnezeu, de la prietenie, de la lucrurile care contează. Dar credeam că a avut pur și simplu o zi mai proastă. Spunea că s-a săturat să treacă timpul și să nu facem nimic. Spunea că nu vrea flori scumpe sau cadouri. Știa că o iubesc. Dar nu era suficient. Avea nevoie de viață. De afecțiune. De un iubit. De un prieten. Deși eram acolo, uneori, vorbeam doar despre bani. Credeam că o să lucrez ca să avem pentru noi. Dar am vrut din ce în ce mai mult. Mă depărtasem de la scopul de a fi fericit împreună cu ea. Mijlocul devenise scop.
 Iar când banii devin un scop...