Nefericirea nefericirii
Ce ființă umană s-ar putea bucura vreodată de paradis,
dacă nu a gustat din vinul iadului? Cred
cu adevărat că nefericirea nefericirii ar fi să ajungi în rai fără ca buzele
tale să fi mușcat din diavol. Ai
ajunge în Paradis și nu te-ai mai putea
întoarce niciodată, te vei întreba mereu cum ar fi fost dacă tălpile tale s-ar fi murdărit de cenușă și coapsele
ți-ar fi sângerat de durere. Să simți gustul iadului și-al sângelui pe buzele tale, să ți se sfărâme sufletul în bucăți de sticlă din cauza durerii, să mori și să învii, să te îngroape în durere. L-ai ruga pe
Dumnezeu să te alunge din Rai sau să te omoare, pentru că nu învățaseși ce e
fericirea. L-ai ruga și ai fi atât de
nefericită, încât în fiecare seară te-ai ruga să nu te mai trezești a doua zi. Și pentru ce să te trezești ? Pentru a-i asculta pe îngeri cum cântă la
harpă și pentru a mânca ciocolată ? Omoară-ți sufletul, omule ! Omoară-l, pentru că nu-i pur !
Sacrifică-l pentru fericirea adevarată, murdărește-l și
sinucide-l, îngroapă-l în iad și-n
ură. Apoi învie-l din nou… și
numai așa se va putea produce catarsisul. Gustă
din fericire și învie-ți toți demonii pe care iadul a vrut să-i păstreze. Va
trebui să-i învii și pe ei, pentru că
altfel, s-ar plictisi ingerii.
Și până la urmă, trebuie să gustăm
nefericirea pentru a putea savura fericirea. Cum am putea altfel ști cât de fericiți suntem ?


Wow, ce frumos !
RăspundețiȘtergere