Nefericirea nefericirii




 Ce ființă umană s-ar putea bucura vreodată de paradis, dacă nu a gustat din vinul iadului? Cred cu adevărat că nefericirea nefericirii ar fi să ajungi în rai fără ca buzele tale să fi mușcat din diavol. Ai ajunge în Paradis și nu te-ai mai putea întoarce niciodată, te vei întreba mereu cum ar fi fost dacă  tălpile tale s-ar fi murdărit de cenușă și coapsele ți-ar fi sângerat de durere. Să simți gustul iadului și-al sângelui pe buzele tale, să ți se sfărâme sufletul în bucăți de sticlă din cauza durerii, să mori și să învii, să te îngroape în durere. L-ai ruga pe Dumnezeu să te alunge din Rai sau să te omoare, pentru că nu învățaseși ce e fericirea. L-ai ruga și ai fi atât de nefericită, încât în fiecare seară te-ai ruga să nu te mai trezești a doua zi. Și pentru ce să te trezești ? Pentru a-i asculta pe îngeri cum cântă la harpă și pentru a mânca ciocolată ? Omoară-ți sufletul, omule ! Omoară-l, pentru că nu-i pur ! Sacrifică-l pentru fericirea adevarată, murdărește-l și sinucide-l, îngroapă-l în iad și-n ură. Apoi învie-l din nou… și numai așa se va putea produce catarsisul. Gustă din fericire și învie-ți   toți demonii pe care iadul a vrut să-i păstreze. Va trebui să-i învii și pe ei, pentru că altfel, s-ar plictisi ingerii.

    Și până la urmă, trebuie să gustăm nefericirea pentru a putea savura fericirea. Cum am putea altfel ști cât de fericiți suntem ?  





Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Când eram mai mică...

Prima dată

De ce să minți?